Uneori ma trezesc cu un gand ce persista pana la mijlocul zilei..
Ma macina dar in acelasi timp ma binedispune spontan. Nu stiu cand a inceput dorinta asta si cu atat mai putin cand o sa se termine, daca are vreun rost in lumea asta sau daca ma ajuta cu adevarat..
Sa revenim, vreau sa plec din casa cu pofta de viata, cu pofta de a-i ajuta pe cei ce au nevoie de cineva in momentul ala... si asa incep sa imi dau tot maruntisul unui om al strazii, sa deschid usa batranilor.. sau pur si simplu sa zambesc fiecarei fete incruntate ce sta in drumul meu.
Nu e o obligatie pentru partea din mine ce se presupune ca ar fi constiinta sau credinta ca o sa-mi fie iertate pacatele... e ca o provocare ce singura mi-o arunc, o prind si merg mai departe cu ea.
De ce persista pana la mijlocul zilei? Pentru ca atunci incep sa obosesc din cauza faptului ca nu mi-au fost rasplatite faptele pozitive cum m-as fi gandit..
Dar pana la urma ... trebuie sa fie rasplatite in vreun fel?
cu pofta de viata pisoi!
RăspundețiȘtergere